Credinţă, icoană şi percepţie în Tradiţia Bisericii partea I Hamburg 28 2 2015

Acest articol a fost publicat în Conferințe. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Credinţă, icoană şi percepţie în Tradiţia Bisericii partea I Hamburg 28 2 2015

  1. Calin Cosma spune:

    Doamne ajuta!
    Pe cand si partea a doua?

  2. Laurentiu spune:

    Draga domnule Ion Minoiu,

    Consider ca este extraordinar ceea ce faceti si deci de prisos sa laud, singurul lucru pe care il voi spune este ‘Doamne ajuta’ pe mai departe!

    Imi doresc sa inteleaga cat mai multa lume demersul dumneavoastra, fiindca de multe ori avem de a face cu oameni care din pricina anumitor neputinte nu pot intelege adevarata valoare si masura ale acestor lucruri de importanta capitala pentru mantuire. Chiar daca uneori conferintele dumneavoastra par prea tehniciste, mie personal mi-au ajuns direct la inima si va multumesc!

    As dori sa va sugerez sa abordati in conferintele dumneavoastra, daca se poate, mai explicit tema pietismului, extrem de raspandit la noi, si a umanismului, care inlocuieste perceptia corecta, ortodoxa, a sarmanului crestin din ziua de azi. Acestea au ajuns sa inlocuiasca partial sau total duhul ortodox. Ori aceasta schimonosire cred ca poate influenta negativ la mantuire sau in orice caz o fac mai anevoioasa. Sigur ca sunt constient ca orice abordare se face cu o anumita finete, pentru ca nu vorbim pentru noi ci pentru cei care ne asculta. Fiecare dintre noi avand o formatie sau educatie diferita, riscam sa nu ne facem intelesi si-atunci n-am facut nimic.

    Pentru unii duhul ortodox e greu digerabil, dar daca au vointa, pot face totusi ceva ce pentru ei e chiar o nevointa: sa ascute mult psaltica gen Firfiris. Asa isi vor educa simturile daca acestea sunt indreptate mai mult catre material sau daca sunt strambate de acest sentimentalism pietist pseudo-ortodox.

    In acest context, consider necasara constientizarea perspectivei lumii bizantine asupra pocaintei, deoarece foarte multi confunda azi sentimentalismul pietist cu adevarata evlavie si cu starea de pocainta. Cum se manifesta starea de pocainta la bizantini si cum se exprima aceast duh al pocaintei in cantarile bizantine?

    Desigur ca aici puteti veni si cu exemplificarile necesare, comparative, foto, audio sau video din spatiul rusesc pre si post Petru si Ecaterina, aceasta deoarece multi asimileaza din nestiinta spatiul rusesc cu manifestarea pietismului si justifica astfel acest duh de sorginte eretica papisto-protestant (adica umanist), iar cugetul Sfantului Andrei Rubliov, al Scolii de la Novgorod sau cantarea specifica znameni nu le spune nimic.

    Imi permit sa fac acum si o observatie personala, cu dorinta de a nu va supara.

    Personal mi se pare ca folositi putin decontextualizat cuvantul ‘habotnic’. As dori sa nuantez: dau cuvantului ‘habotnic’ urmatoarea semnificatie: a face ceva fara a intelege, de exemplu un ritualism sec dintr-un soi de fanatism orb. Nu lucrul in sine e rau, ci felul cum se intrebuinteaza. Sa spunem nu numar de matanii, daca il faci repede si ‘ca bagat in priza’ si dupa aia esti satisfacut ca ti-ai facut treaba si-i mai si judeci pe altii ca nu-s la fel de buni ca tine ca n-au facut asa, se cheama habotnicie.

    Mai exact, nu mi se pare o habotnicie sa dai la o parte din viata ta manifestarile ‘nebizantine’ ale icoanelor si cantarilor – care deja nu mai sunt asta, ci devin tablouri cu tematica religioase si muzica corala, ci e o consecinta fireasca a adancirii acestei cai. Nu poti cinsti o icoana bizantina si in acelasi timp sa te inchini in fata unui Michelangelo. Asta e ceva dincolo de categoriile estetice, caci desigur ca Michelangelo nu e kitsch deloc, dar nu-i nici iconic! De aceea, dat fiind faptul ca este o chestiune de duh, nu cred ca poti fi ‘scindat’, adica in acelasi timp si ‘bizantin’ si ‘renascantist’, sau daca esti, nu-i in regula duhovniceste. Sigur ca educatia lumeasca nu strica, dar e bine sa luam aminte in ce duh ne aflam. Cred ca pe sfintii rusi post Petru si Ecaterina i-a ocrotit si luminat Dumnezeu, dar daca studiem scrierile lor trebuie s-o facem cu discarnamant, fiindca sunt si influente neortodoxe pe-acolo, departate de la Sfinti Parini asa-zis ‘greci’. De aceea, revenirea la sursa, adica la Parinti, ne scoate din inselare. Iar noi daca nu avem viata de sfintenie a acestor sfinti rusi pentru ca sa ne lumineze Dumnezeu, ci ne luam dupa orice duh cu aparenta de dreapta-credinta, nu ne inselam? Paradoxal poate, sansa noastra este ca astazi avem mai mult ca oricand aceste mijloace tehnice la indemana, de care sa ne putem folosi pentru a ne informa si forma. Dumnezeu sa va intareasca si sa va ajute, fiindca sunteti un pionier.

    Apropo, sa nu-l uit pe diac. Cornel Coman: pentru mine este uimitor cum de nu s-a gasit nimeni de atata amar de vreme in ortodoxia romneasca sa faca precum incearca el azi, adica sa puna temeinic randuiala in randuiala romanilor! E drept ca au facut-o aghioritii Nectarie si Macarie cu mijloacele de atunci, (iar Anton Pann dupa mine prea putin), dar mi se pare ca a ramas ceva inchis, iar urmasii ‘au avut grija’ sa nu fie de durata.

    Cu drag,
    Laurentiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *